sâmbătă, 19 iunie 2010

Totul contează…

… absolut totul. Cartierul în care am venit la 33 de ani (nu, nu mai spun nimic, am delirat deja despre asta în altă parte) şi în care ne întoarcem veseli din ce în ce mai des. Cartierul în care cineva anume a făcut primii paşi în viaţă, pe urmă la "găndăniţă" şi apoi la şcoală. Spitalul în care altcineva a făcut primii paşi în meserie. Strada cu casa vecinului Ţopescu în spatele căreia este vechiul Muzeu al Ţăranului Român şi alături de care te sufocă un nou zgârie-nori cu birouri goale. Şi tot alături de care din Spitalul Filantropia rămâne un schelet tot mai descărnat de la o dată la alta. Blocul frumos colorat şi "reabilitat termic". Piaţa cu precupeţele gureşe şi cu roşii turceşti care oricum sunt mai bune decât cele de aici, marocane. Cu sibienii veniţi cu brânzeturile la vedere (n-or fi ele chiar 300 de soiuri, dar telemea veche şi sărată este) şi cu palinca ascunsă sub galantar. O biserică de lemn pitită lângă un sediu de bancă impunător şi ostentativ. Grevele şi manifestaţiile care au fost şi vor fi mereu, că aşa-i peste tot. Clătitele cu flori de salcâm culese noaptea tâziu după un chef aşezat pentru că aşa a vrut Gigel. Cartofii prăjiţi daţi prin răzătoare pentru că aşa a vrut Florin. Iaurtul uşurel şi cafeaua tare de a doua zi dimineaţă. Plecările triste pentru alte trei luni sau mai mult. Şi Costică gata mereu să ne ducă şi să ne aducă de la aeroport. Toate astea contează…



6 comentarii:

  1. vai si tot n-am apucat sa le gust, cineva mi-a zis candva de ele (habar n-aveam) öi mi-a dat candva ideea sa scriu in schimb o poezioara :)

    http://www.poezie.ro/index.php/poetry/45067/Cl%C4%83tite_cu_flori_de_salc%C3%A2m

    RăspundețiȘtergere
  2. Ăsta este Bucureştiul... adică centrul lui... l-aţi surprins foarte bine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună seara Dan ; sincer nu am avut ocazia să gust acele clatite cu flori de salcăm.
    O mie de gânduri bune si toate pentru tine

    RăspundețiȘtergere
  4. @Iulisa
    Noroc mare ca am mai trecut pe aici cautând ceva. Un comentariu dupa un an!! Sa înteleg ca erai si tu atunci seara cu noi acolo si n-ai mai apucat clatite?

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!