Am pus eu profesorii primii pe listă, dar primele amintiri, marea libertate a copilăriei şi mirările de început le-am avut la bunici. Mai ales la bunicii din partea mamei. Pe bunicii paterni nu i-am cunoscut. Bunica s-a prăpădit înainte de a mă naşte eu, iar despre bunic îmi amintesc doar că-i spuneam, cât a mai trăit, “Mâneni cel bătrân“, cu toate că era mai tânăr, la fel cum îl strigam stâlcit şi pe “Mâneni“ cel original.
Prima imagine a bunicii a fost dintotdeauna de femeie în plină putere (n-avea nici 50 de ani), cu părul deja alb-strălucitor prins într-un coc. Şi-l peria în fiecare dimineaţă ţinînd spelcile în gură şi pe urmă îşi împletea coada şi-o învârtea în creştet. Când se spăla pe cap îşi punea un vârf de creion chimic în apă…
O altă poză de-o clipă mi-o arată, zeci de ani mai târziu, cu părul despletit, îmbrăcată cu o cămaşă de noapte de finet lungă până-n pământ, cu Andreea de câteva luni în braţe. Doar aşa nu plângea. Ehei, poveste veche, toţi sfătuitorii spun că nu-i bine dar toţi fac la fel… A stat aşa toată noaptea ca să ne putem noi odihni, Nana avea de spălat şi călcat a doua zi vreo douăzeci de rânduri de pelinci, iar eu mă sculam la 5 sa plec la serviciu.
Ultima imagine, tristă, aş vrea s-o uit dar nu pot…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2014
(82)
- decembrie (3)
- noiembrie (11)
- octombrie (8)
- septembrie (11)
- august (3)
- iulie (4)
- iunie (10)
- mai (8)
- aprilie (2)
- martie (11)
- februarie (3)
- ianuarie (8)
-
►
2013
(136)
- decembrie (12)
- noiembrie (9)
- octombrie (14)
- septembrie (19)
- august (5)
- iulie (15)
- iunie (9)
- mai (8)
- aprilie (12)
- martie (5)
- februarie (5)
- ianuarie (23)
-
►
2012
(218)
- decembrie (27)
- noiembrie (22)
- octombrie (18)
- septembrie (12)
- august (12)
- iulie (15)
- iunie (22)
- mai (15)
- aprilie (14)
- martie (25)
- februarie (22)
- ianuarie (14)
-
►
2011
(160)
- decembrie (16)
- noiembrie (22)
- octombrie (17)
- septembrie (17)
- august (4)
- iulie (16)
- iunie (12)
- mai (10)
- aprilie (16)
- martie (17)
- februarie (8)
- ianuarie (5)
-
▼
2010
(116)
- decembrie (8)
- noiembrie (7)
- octombrie (10)
- septembrie (4)
- august (11)
- iulie (16)
- iunie (15)
- mai (9)
- aprilie (12)
- martie (14)
- februarie (4)
- ianuarie (6)
Hmmm, tinutul asta in brate!!!
RăspundețiȘtergereCreion chimic in apa? Aud prima data, mamaia mea se spala cu vrecie, si pe noi ne-a spalat mamanu o perioada cu asa ceva, pana am descoperit noi samponul!!! :)
Asta se întâmpla Duduca prin anii '50 si dupa, matale nu existai nici în scrisori de dragoste. Creionul chimic dadea o nuanta albastruie parului alb. In pictura, o tusa bleu da stralucire mai multa albului. In schimb, eu nu stiu ce înseamna vrecie.
RăspundețiȘtergereIncolo, ce mai nou?
Aaa, creionul chimic era pentru cochetarie! :)
RăspundețiȘtergereVrecie? Sunt resturile alea de la sapunul de casa...
Poate era leşie!
RăspundețiȘtergereApoi la mine, in malul Dunarii, se zice vrecie!!! :)
RăspundețiȘtergereNu cred ca se spala cineva cu lesie pe cap si nicaieri, asta-i cu soda caustica...
RăspundețiȘtergere