joi, 21 mai 2009

Luceafarul si RADET – ul

Si era una la parinti
Si cu sergentul zece...

La 40 de ani fara o zi de la terminarea liceului devin de obicei melancolic. Este ora 5 dimineata. Sapte ore de mers cu masina si o noapte de povesti. Sergentul... Imi amintesc ca când eram sub ARRME se întâmpla ca câte un bou de caprar mai aprig sa ne puna sa dam raportul la un stâlp de telegraf. Demersul era simbolic si educativ. Stâlpul nu mai era “ceva ca ceva”-ul lui Heidegger, nemaiavând nici sârme, nici alta utilizare si nemaifiind nici simbol obscen. Ceva din verticalitatea lui ni se transmitea, trebuia sa stam drepti, la fel si nazuinta lui spre înalturi. Erau momente când simteam ca ca noi nu mai era nimeni. Elanul vârstei si profunzimea clipei ne puteau duce pâna la sacrificiul de sine. Gânduri ca “... mortii ma-si de cretin nenorocit, daca ma mai pune sa fac asta mor cu toti astia de gât” apareau frecvent, cu trimiteri explicite la moartea colectiva, Nae Ionescu, Eliade, Huliganii etc. De aceea zic eu ca capodopera Luceafarul recitata în fata unui simbol ca caloriferul care prin definitie emana caldura sau ca caisul în floare care este parfum si gingasie poate fi luata chiar ca compliment. Pentru unii ca caprarul din poveste.

6 comentarii:

  1. Zambesc si eu...
    Mi te imaginez sub un stalp de telegraf, iar eu recitand Luceafarul...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci: cum a fost experienţa bucureşteană?

    RăspundețiȘtergere
  3. Maaaama, ce m-am mai dezvirtualizat in seara asta!!!
    @Dunia
    Cui?
    @Primavara
    Inca n-am terminat-o!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pfui, trebuia mataluta sa vii cu Dativul asta...
    Nimanui Dan, ma amuzam si eu, si de ce nu dormi noptile? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Avem multe nespuse de 40 de ani... Suntem mai multi baietei acasa la Iasi singuri, pana si Doamnele s-au dat discret deoparte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da' tu, de ce te scoli asa devreme? Aaa, trebuie sa alergi catelul!

    RăspundețiȘtergere

Scrieti baieti, numai scrieti!